Ford la Craiova – semnarea contractului

Autor: Cosmin Iordache 21 mart. 2008 Știri auto
Ford la Craiova – semnarea contractului

Telenovela dintre Ford şi Automobile Craiova va lua sfârşit astăzi, în cadrul întâlnirii oficiale, desfăşurată la ora 12.00, dintre premierul Tăriceanu şi preşedintele Ford Europa, John Fleming. La ceremonie va lua parte şi preşedintele Traian Băsescu. Craiova va deveni, astfel, al doilea pol automobilistic al României, după platforma industrială din judeţul Argeş.

Transferul de acţiuni prin care Ford a preluat un pachet de 72,4% din capitalul Automobile Craiova a fost operat miercuri seara, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) încasând suma de 57 milioane euro, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele AVAS Laszlo Gyerko. Fondurile de 57 de milioane de euro – reprezentând plata acţiunilor companiei preluate de Ford – au fost transferate, miercuri seara, din contul escrow în cel al instituţiei.

După finalizarea tranzacţiei, Automobile Craiova şi Mecatim Timişoara vor fuziona cu uzina auto de la Craiova – Daewoo Automobile România -, iar ulterior va fi înfiinţată o nouă societatea care va prelua activele imobiliare care nu concură la producţia de automobile, conform legii de privatizare a Automobile Craiova, adoptată în luna martie de Parlament şi promulgată de preşedintele Traian Băsescu.

În ceea ce priveşte suma de 27 de milioane de euro, considerată de Comisia Europeană ca fiind un ajutor de stat acordat ilegal companiei Automobile, vicepreşedintele AVAS a menţionat că termenul de plată nu a fost încă stabilit.

Contractul de privatizare a fost semnat în luna septembrie 2007, producătorul american angajându-se, totodată, la investiţii directe de 675 milioane euro pentru modernizarea fabricii şi la suplimentarea numărului de angajaţi.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide